Despre mine …


Despre mine

Sunt Cristina Elena, doctor în științe, specialist în transformare personală, antreprenor, trainer, lifecoach și terapeut holistic cu formări în peste 15 terapii complementare. După ce am combinat cercetările științifice, fizica cuantică, cu toate formările, experiența de viață și principiile legilor universale, am creat o metodă proprie de identificare a blocajelor la nivel mental, emoțional și energetic pe linia vieții, eliberare și transcendere la nivelul următor, metodă pe care o aplic cu succes de peste 20 ani în transformarea personală din interior, care are ca rezultat schimbarea realității din exterior în perioade scurte de timp.

Călătoria mea personală

Pe plan personal, sunt mamă a 3 copii, pe care îi cresc singură încă de când eram însărcinată în 3 luni cu cel de-al treilea. Am 40 de ani și îmi place să citesc și să călătoresc, atât în plan fizic cât și în plan energeticpe linia vieții, în arborele genealogic, în câmpul cuantic.

Încă din copilărie, am fost fascinată de dorința de cunoaștere și explorare a parapsihologiei, fizicii cuantice, dezvoltării personale și parentingului. Mi-am crescut surorile, verișorii, copiii care îmi erau lăsați în grijă de prietenii de familie și vecini, oferind astfel suport mamelor depășite de situație care ajungeau să îmi solicite ajutorul.

Se pare că am fost antrenată încă de mică în ceea ce avea să fie călătoria mamei eroine, care m-a adus la ceea ce devenisem mai târziu în propria casa și în viziunea celorlalți. Am primit deodată eticheta de mama eroină.

Nu a fost ușor să mă trezesc peste noapte singură, mamă a 2 copii de 1 și 3 ani, însărcinată cu al 3 lea. Nu era ceea ce visam să devin, eram doar ceea ce mă antrenasem să fiu și rămăsesem prinsă acolo, co-creând situația ca să îmi susțin credințele, să face ceea ce știam cel mai bine, să preiau rolul altora, să rezist și să suport cu demnitate orice greu vine spre mine. Și dacă nu aș fi avut toate experiențele din spate, nu aș fi făcut față de una singură.

Momentul transformării

Am înțeles că nu este despre a face ceva de una singură, ci mai degrabă despre a cunoaște ce din mine îmi crează realitatea și cum atrag în viața mea anumite persoane și experimentez în ciclicitate același eveniment, ăn forme diferite. Situații care, dacă nu sunt în echilibru, uneori îmi convin, alteori nu. De fapt, viața este mereu perfectă pentru mine, în egală măsură bună și rea – depinde în ce poziție sunt când o experimentez și ce credințe și experiențe mă susțin la acel nivel. Viața este perfectă și aliniată cu versiunea dezechilibrată cu care am fost forțați să fim și nu cu misiunea noastră și cine suntem cu adevărat. Purtăm măști și suntem cine ni s-a impus să fim și asta doare.

Primeam des întrebarea: „Cum reușești singură cu 3, că eu abia fac față cu unul și am și soț, bonă și bunici?”

Misiunea mea

În acest sens, ascult, inspir, motivez, clarific și eliberez ce ai pe suflet pentru a te descoperi și a-ți înțelege viața, pentru a te alinia cu cine ești la nivel de suflet, prin ghidare pe linia vieții, echilibrare și co-crearea unei noi versiuni care să te servească și să te susțină în atingerea noilor obiective, pentru o viață diferită de ceea ce ți se întâmplă când ajungi la mine.

Dacă eu am putut, îmi doresc să poți și tu! Și dacă îți dorești și tu, sunt aici să îți arăt cum, pentru că am fost creată și antrenată în acest sens, pentru că onorez darurile și harurile primite, misiunea și contractele de suflete pe care le-am făcut ca să ne revedem în formă fizică